|
SIBIU - SUMAR CADRU ISTORIC Sibiul degaja o anume magie specifica oraselor vechi ce si-au pastrat prin vreme mantia medievala. Pasii vizitatorului urmeaza strazi si stradele întortocheate ce conduc spre squaruri mai mari sau mai micute, marginite de case acoperite de patina vremii. Logii umbroase si acoperisuri ce parca nu se mai termina, cu lucarne de forma ochilor, turle de biserici cu ceas, turnuri, ziduri si bastioane ramase în picioare drept marturii ale trecutului zbuciumat, pasaje pitoresti cu nenumarate scari ce leaga Orasul de Sus cu Orasul de Jos, promenade si parcuri cu arbori seculari, toate împreuna îi confera o aura romantica, de neconfundat |
|
| Desi
arheologii au descoperit în perimetrul Sibiului si în
suburbiile sale urme de locuire din preistorie cu convergente pâna
în zorii istoriei scrise, începuturile orasului
se
plaseaza la mijlocul secolului al XII-lea si sunt legate de asezarea
în aceste locuri a colonistilor germani (saxones, theutonici,
flandrenses). Ei au fost chemati aici de regii Ungariei pentru a apara
si consolida hotarele de sud-est ale Transilvaniei, cucerita treptat
pe parcursul secolelor X-XIII, prin supunerea formatiunilor statale
românesti (cnezate, voievodate, tari). Stema orasului la 1323 Prima atestare documentara a localitatii este din anul 1191, când este amintita aici o prepozitura catolica (praepositum Cibiniensem). Colonistii germani au fost plasati într-un spatiu locuit din vechime de populatia româneasca autohtona, amestecata cu resturi ale unor popoare migratoare (slavi, pecenegi, cumani), cu care în decursul istoriei a intrat în relatii strânse, bazate pe complementare si subtile fenomene de aculturatie, de interferenta culturala reciproca, înca insuficient cercetate si relevate. De altfel, asezarea Sibiului în vecinatatea Tarii Românesti, dominând pasul Turnu Rosu, a reprezentat un factor important al prosperitatii sale. Dintr-un sat ce si-a luat numele greavului care i-a condus pe sasi spre acest liman al Cibinului, din apropierea anticei Caedonia, villa Hermanni devine treptat o cetate puternica si cel mai important centru economic, ecleziastic, militar, administrativ, politic si cultural al comunitatilor sasesti din Transilvania. |
|
 Sibiul la 1666 |
În legatura cu aceste functii s-a derulat si istoria localitatii, atestata în 1366 ca oras (Hermannstadt). Trecerea de la agricultura la preponderenta mestesugurilor si comertului i-au adus Sibiului putere si prosperitate. Apar si se cristalizeaza breslele cu functii economice si de aparare; orasul, ca avanpost catolic într-o zona locuita preponderent de ortodocsi (schismatici), va deveni gazda unor ordine calugaresti. Dupa îmbratisarea Reformei de catre populatia saseasca (1544) Sibiul va fi unul dintre centrele ei de iradiere. |
| Desele
amenintari asupra orasului, asezat pe arterele principale de penetrare
spre inima Transilvanei, atacurile tatarilor si turcilor din secolele
XIII - XVI, vor impune un permanent efort de fortificare, transformând
cetatea într-un bastion aproape inexpugnabil. Odata cu cristalizarea organizarii politice si administrative a natiunii sasesti, Sibiu devine sediul Universitatii sasesti cu rol de coordonare a tuturor comunitatilor germane de pe fundus regius (sec. XVI - XIX). Odata cu trecerea Transilvaniei sub stapânirea Imperiului Habsburgic, Sibiul devine capitala Principatului pentru lungi perioade de timp (1692 - 1791; 1849 - 1867). Permanentele legaturi ale Sibiului cu apusul si rasaritul Europei l-au propulsat ca un factor de cultura si civilizatie de rezonanta europeana.Au functionat aici scoli, biblioteci, spitale, societati si asociatii culturale, carturari si artisti care i-au adus faima si prestigiu. Dupa edictul de concivilitate (1791) adica acordarea dreptului de a se aseza între zidurile cetatii si pentru români si maghiari, Sibiul a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale si religioase ale românilor din Transilvania, cu rol important în realizarea unitatii statului national român (1 Decembrie 1918). |
|
|
|
|
